Reclama, sufletul cui ?

Dupa frumosul vers al lui Eminescu, “credinta zugraveste icoanele-n biserici”. Daca este asa, atunci in mod automat necredinta genereaza o alta forma de icoana, o imagine in care locul lui Dumnezeu este luat de zeul la care se inchina, Mamona.

Puteti observa aceasta realitate in reclama de mai jos, in care necredinta zugraveste chipul acestei lumi:

Reclamele sunt astfel noua forma de iconografie. Dar, spre diferenta de icoane, ele nu au rolul de a ridica mintea omului la Dumnezeu; rolul lor este acela de a-l amagi pe om. Daca vom privi cu putina atentie, vom observa ca nu exista nicio reclama sincera. In cel mai bun caz vom gasi reclame care mint prin omisiune. Dar, in general, reclamele pur si simplu mint.

Si suntem de acord cu asta. Se potriveste cu felul nostru de a fi. Ce daca mint – ne zicem in sinea noastra – doar nu sunt prost sa cumpar. Dar – paradoxal – desi nu suntem prosti, cumparam. Muscam momeala. “Intre doua rele, alegem raul mai mic”. Dar in fapt reclama vrea sa ne faca sa nu mai alegem de fapt nimic. Noi suntem cei alesi.

“Target-area” este cuvantul de ordine cand vine vorba de vanarea viitorilor cumparatori. Pleaca de la principiul ca este mai usor sa convingi un segment fix de oameni de faptul ca au nevoie de ceva inutil. Este nevoie de aceasta vanatoare, pentru ca sa se poata exploata slabiciunile si dorintele concrete ale oamenilor.

Cat de departe este aceasta manifestare de dragostea lui Dumnezeu! Nu este posibil sa iti iubesti clientii si sa incerci sa-i pacalesti in acelasi timp. Atata timp cat oamenii sunt tratati ca niste numere, atata timp cat vanzatorul ii priveste ca pe niste “fraieri”, Dumnezeu nu isi are locul, caci “nu poti sluji la doi domni”.

Intr-un roman al lui Emile Zola, “Creatie”, visul eroului principal este acela de a picta intreaga lume, de a umple toate spatiile lumii cu pictura lui. In mod ironic, lumea de azi a realizat acest vis. Insa ea nu umple astazi spatiile cu arta, ci cu o desfigurare a realitatii, speculand golul dinauntrul nostru.

Hristos insa nu incearca sa ne vanda nimic. Totul ne este dat in dar: viata, dragostea Lui, mantuirea, Viata Lui. Hristos nu isi face reclama. Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul nu a cuprins-o.

Paul Cocei

Articol publicat pe site-ul crestinortodox.ro.

Sarbatoarea dracilor

Diavolului ii place sa schimonoseasca chipul fapturii create de Dumnezeu. El a fost cel care l-a ispitit pe om sa alunece dinspre perfectiune spre stricaciune. Si ce este in fapt stricaciunea daca nu o schimonosire, o batjocorire a chipului bun in care au fost create lumea si omul?

Cine ar fi crezut insa ca va veni o vreme cand omenirea va face o sarbatoare din acest lucru? Cine s-ar fi asteptat, nu cu mult timp in urma – cand inca eram crestini – ca va veni o vreme cand vom abandona cu totul sfintenia chipului lui Hristos din noi pentru a adopta chipul cazut al lui antihrist?

Lumea actuala este capabila de a justifica orice. Gaseste deseori justificari pentru sinucideri, pentru necredinta sau pentru traiul in pacat. Dar este un moment trist si apocaliptic atunci cand omenirea, la unison, gaseste justificari si motive pentru imbracarea chipului dracesc.

Satana ar rade probabil in hohote vazand in ce hal de prostie i-a adus pe oameni, cat de subjugati de lucrarea lui au ajuns! Dar eu nu cred ca rade. Diavolul e prea serios, nu are timp de glume. Vremea lui, iata, se apropie pe zi ce trece. Lucrarea lui e din ce in ce mai subtila pentru cei ce nu-l cunosc, dar din ce in ce mai evidenta pentru cei ce stiu cu cine au de-a face.

O veche vorba din popor spune ca “Cine se aseamana, se aduna”. Si in timp ce Hristos zicea ca vine stapanitorul acestei lumi; si el intru Mine n’are nimic, oamenii lumii de azi se regasesc parca intru totul in lucrarile diavolului, cautand sa-l imite ca niste adevarati preoti ai lui. Acestora le spun sa nu aiba nicio indoiala: de traiul impreuna cu diavolul “se vor bucura” in veci. Doar ca in aceasta nu va fi nicio bucurie.

Iar pentru noi, cei ce cautam mantuirea, a venit cred momentul sa ne osebim de inchinatorii la diavoli, urmand cuvintele apostolilor: Nu va injugati la jug strain cu cei necredinciosi, caci ce insotire are dreptatea cu faradelegea? sau ce partasie are lumina cu intunericul? si ce invoire este intre Hristos si Veliar? sau ce are laolalta un credincios cu un necredincios? sau ce intelegere este intre templul lui Dumnezeu si idoli? Ca noi suntem templu al Dumnezeului Celui-Viu, asa cum a zis Dumnezeu.

Paul Cocei

Articol publicat pe site-ul crestinortodox.ro.