Celula, culme a tehnologiei

Celula, dupa cum invatam cu totii inca de mici, reprezinta unitatea fundamentala a vietii. Ea este “caramida” din care sunt construite toate organismele, de la cele mai mici (unicelulare) pana la cele mai complexe. Corpul omenesc este astfel constituit din aproximativ 1 trilion de celule (1000 de miliarde).

Acum 100 de ani despre celule nu se stia aproape nimic, intrucat tehnologia nu permitea observatia amanuntita a compozitiei si mecanismelor celulei. In acest context era posibil ca Ernst Haeckel, celebrul evolutionist german, sa afirme, intr-una din cartile sale, ca celula nu este “nimic mai mult decat o mica gramajoara de mucus sau vascozitate, fara forma, mobila, consistand dintr-o combinatie albuminoasa de carbon”.

Cercetarea moderna a scos insa la lumina faptul ca celula reprezinta ceva mai mult decat o “combinatie de carbon”, si anume o adevarata culme a tehnologiei.

Sintetizarea proteinelor, minune a tehnicii

Una dintre functiile de baza ale celulelor este sintetizarea, adica producerea, de proteine. Proteinele sunt esentiale pentru mentinerea activitatilor celulare. Pentru sintetizarea proteinelor, celula functioneaza ca o veritabila uzina.

Orice fabrica omeneasca foloseste, pentru dezvoltarea produselor care ies pe portile ei, o gama larga de planuri, scheme, adnotari si revizuiri; toata aceasta documentatie este necesara pentru ca lucratorii sa execute produsele conform specificatiilor. In caz contrar, produsul finit nu poate fi obtinut decat ca rod al intamplarii, iar rata esecurilor ar fi foarte mare. In mod asemanator, celula contine inauntrul ei “manualul constructiv”, reprezentat de ADN (acid dezoxiribonucleic). ADN-ul, care este codificat folosind un veritabil “alfabet” de 4 litere, contine cea mai mare parte din informatiile necesare pentru constructia si mentinerea tuturor sistemelor necesare organismului.

Dar, in timp ce fabricile omenesti produc in general pe aceeasi linie de asamblare un numar limitat de produse – de obicei unul singur -, celula poate sintetiza sute de proteine in acelasi timp. Toate cele 200.000 de tipuri diferite de proteine necesare organismului uman sunt sintetizate in celula.

Celula incepe producerea proteinei atunci cand organismul sau celula insasi are nevoie de ea. Productia celulei incepe cu obtinerea unei copii a ADN-ului, care este stocat in nucleu. O serie de enzime, lucrand impreuna, copiaza secventa relevanta din ADN producand astfel asa-numitul ARN mesager (acid ribonucleic), care are rolul de a transporta informatia catre ribozomi.

Ribozomii reprezinta unitatile de productie are celulei. Ribozomii parcurg instructiunile, de la inceputul sirului de ARN; fiecare cod din ADN este facut din trei baze numite codron, reprezentand un aminoacid din lantul proteic. Folosind ordinea din ARN, ribozomii unesc aminoacizii formand un lant; unul cate unul, aminoacizii sunt adusi la o molecula numita ARN de transfer (ARNt), care cara atat amino-acidul, cat si adresa la care trebuie sa duca incarcatura. ARN-ul de transfer, ajungand la ribozom, se aliniaza la adresa continuta in transcrierea ARN-ului mesager (ARNm). Ribozomul se muta cu un codron mai departe in transcrierea ARNm, unde soseste urmatoarea molecula de ARNt depozitand alt aminoacid. Odata ce toti codronii au fost “cititi”, amino-acizii se unesc formand noua proteina.

Procesul descris mai sus este de fapt doar o umbra a ceea ce se intampla in realitate in aceasta minune a miniaturizarii. Procesele reale sunt incredibil de complexe si depasesc capacitatea mintii omenesti de intelegere.

Dar, trecand peste neajunsurile mintii omenesti, se poate observa cu usurinta ca acest mecanism descris mai sus este incomparabil mai optim pentru activitatea de productie decat orice fabrica imaginata de om. Mai mult decat atat, celulele sunt atat de complexe incat contin centrale energetice, numite mitocondrii, care sunt mult mai eficiente decat cele create de om. Se cuvine de asemenea sa ne minunam si de capacitatea de replicare a celulei. Sa nu uitam – fiecare dintre noi a pornit de la o singura celula!

Cu adevarat, daca ne vom cazni sa cercetam adancurile creatiei, nu vom putea decat sa ne minunam in fata intelepciunii si purtarii de grija a lui Dumnezeu! In cele mai minuscule componente ale vietii, care nu se vad cu ochiul liber, omul descopera perfectiunea si incomparabila frumusete a Creatorului. De aceea Lui I se cuvine lauda, iar noua ni se cuvine sa putem spune, impreuna cu regele David: “Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit”.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro

 

Normal dar nefiresc

“Asemenea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand cu ei rasplata cuvenita ratacirii lor” (Romani 1, 27)

Este “in firea lucrurilor” ca sensurile cuvintelor unei limbi – adica a cuvintelor folosite intr-o societate – sa se schimbe. Aceasta pentru ca – dupa cum auzim deseori – limba este vie, ea este intr-o schimbare continua, la fel cum sunt si oamenii.

Dupa cum este insa lesne de observat pentru orice om care inca mai are capacitatea de a observa, nu toate schimbarile duc la rezultate bune. Iar schimbarile cuvintelor au totdeauna corespondent intr-o anumita schimbare a gandirii si purtarii oamenilor.

Exista in aceasta lume a noastra multi “profeti mincinosi”, deghizati in pazitori ai moralei societatii actuale, care lupta din rasputeri sa schimbe intelesul unor cuvinte care nu le convin. Unul dintre cele mai asediate cuvinte este “normal”. Si este firesc ca acest cuvant sa fie tinta predilecta a asaltului, din moment ce este singurul cuvant folosit pe scara larga care le poate aminti oamenilor de versetul citat mai sus.

Vedeti, realitatea este mustratoare pentru cei aflati sub stapanirea patimilor. Dupa cum ne explica tot Sfantul Apostol Pavel, realitatea il mustra pe orice om prin propria constiinta, care se dovedeste a fi un adevarat judecator personal. Omul are insa puterea de a-si asfixia constiinta, de a o inchide in temnita inimii sale. Dar realitatea o poate resuscita; morala dreapta poate transforma in orice moment constiinta intr-un inamic feroce. Asadar, pentru a se pune la adapost de mustrarile constiintei, dar si pentru a favoriza instalarea patimii in societate, lupii in piei de oi – incurajati de altfel de dezagregarea moralei laice – redefinesc cuvantul “normal”.

De aceea, in ziua de astazi nu mai este “normal” ca barbatul sa se impreuneze cu femeia, intrucat la fel de “normala” este si impreunarea dintre doi barbati. S-ar parea ca sensul cuvantului se largeste pentru a permite mai multe situatii “normale”. De fapt, el este desfiintat. Totul este normal. Orice este “normal”, pentru ca normalitatea devine subiectiva. Normalitatea se raporteaza la fiecare om. Pentru homosexual, normal inseamna sa se impreuneze cu alt barbat, va spune el, la fel cum pentru un om credincios este normal sa mearga la Biserica. Fiecare isi defineste si isi asuma “normalitatea” proprie.

Dar nu este si firesc. Oricat ar incerca sa asalteze, sa darame, sa faramiteze si sa desfiinteze cuvintele care nu le plac, impatimitii lumii nu vor reusi sa desfiinteze realitatea. Nu au cum sa arate ca este propriu firii sa traiasca impotriva procrearii, deci ca neamul omenesc sa nu se inmulteasca (caci acolo duce pacatul nefiresc), la fel cum nu au cum sa arate ca este firesc ca omul sa fumeze, sau sa se imbete, sau sa violeze copii etc.

Firescul este baricada Ortodoxiei, pe care pacatul nu o poate trece. “Ortodoxia este firea omului”, spunea Parintele Rafail Noica, si acest cuvant este suficient pentru a tine la distanta lumea patimilor de lumea oamenilor firesti. Daca vreti, aceasta distanta este prapastia dintre bogatul nemilostiv si sanul lui Avraam.

Normalul lumii ne devine din ce in ce mai nefiresc. Si acesta ar trebui sa reprezinte un mare semnal de alarma pentru locuitorii cetatilor actuale. Pentru ca nu trebuie sa uitam ca cetatenilor din Sodoma li se parea foarte normala dorinta lor de a se impreuna cu oamenii (ingerii) gazduiti de Lot. In urma lor nu a ramas decat foc, pucioasa, si amintirea unor vremuri care par a se reintoarce.

“Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor.
De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pangareasca trupurile lor intre ei,
Ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au inchinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, Care este binecuvantat in veci, amin!
Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca randuiala cu cea impotriva firii;
Asemenea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand cu ei rasplata cuvenita ratacirii lor.
Si precum n-au incercat sa aiba pe Dumnezeu in cunostinta, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, sa faca cele ce nu se cuvine.
Plini fiind de toata nedreptatea, de desfranare, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de purtari rele, barfitori,
Graitori de rau, uratori de Dumnezeu, ocaratori, semeti, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, nesupusi parintilor,
Neintelepti, calcatori de cuvant, fara dragoste, fara mila;
Acestia, desi au cunoscut dreapta oranduire a lui Dumnezeu, ca cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai ca fac ei acestea, ci le si incuviinteaza celor care le fac.” (Romani 1, 23-32);

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro