Petru si Pavel – sarbatoarea dragostei lui Hristos

Daca ar fi sa gasesc o alta denumire pentru Sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel, as opta pentru “Sarbatoarea dragostei lui Hristos”. Aceasta pentru ca mi se pare ca in aceasta zi ii sarbatorim pe cei doi Apostoli in care dragostea lui Hristos a lucrat in modul cel mai socant cu putinta. De asemenea, sarbatoarea de azi ne arata ca Hristos, prin lucrarea minunata a dragostei Lui, ii face frati pe cei care mai inainte erau dusmani.

Pavel, sau Saul cum era numit la acel moment, a fost unul dintre cei mai mari prigonitori ai Apostolilor lui Hristos. In fervoarea sa pentru legea iudaica, Saul a prigonit atat de tare Biserica lui Hristos, incat aproape a desfiintat-o pe cea din Ierusalim. Ucenic al lui Gamaliel, Saul era foarte invatat in teologia iudaica si era probabil pe drumul care ducea la cele mai inalte demnitati iudaice. Cu siguranta, Saul era privit de crestini ca unul dintre inainte-mergatorii lui Antihrist.

De cealalta parte, Petru era fostul Simon, pescar impreuna cu fratele sau, Andrei. Dupa cum bine stim, Andrei este cel ce a ajuns sa pescuiasca oameni pe tarmul Marii Negre si este Ocrotitorul Romaniei. Fratele sau, insa, a avut probabil cea mai tumultoasa relatie cu Hristos dintre toti Apostolii. Este binecunoscuta lepadarea lui Petru de Hristos in momentul Patimilor Mantuitorului. Cu cateva ore in urma, Petru declarase ca va merge cu Hristos pana la moarte.

Ce schimba insa situatia? Cursul istoriei este nemilos, in mod normal Saul nu ar fi devenit niciodata Pavel, iar Petru ar fi sfarsit probabil asemanator lui Iuda. Dar Hristos a inviat, luminand lumea; mortii s-au ridicat din morminte si ceea ce omului i se parea cu neputinta a fost realizat de Dumnezeu.

Petru s-a pocait cu lacrimi de lepadarea sa, si a crezut pana la moarte in Invierea Mantuitorului. El, care adormise la rugaciune dar vrusese sa-L apere cu arma pe Hristos, care L-a urmat catre Patimi dar s-a lepadat de El de trei ori intr-un timp atat de scurt, a “plans cu amar”; si apoi, dupa Pogorarea Sfantului Duh, dragostea pentru Hristos, insufletita de lucrarea Mangaietorului, a izbucnit in lume si n-a mai fost nimic care s-o poata stavili. Moartea sa la Roma este o izbanda a vietii in Hristos, incununarea jertfelniciei cu care s-a impodobit Petru, cel de dupa Inviere.

Iar Saul a devenit Pavel, pentru ca Necunoscutul i s-a aratat pe un drum din Asia Mica. Ce schimbare naucitoare! Cel care ii prigonea cu furie pe ucenicii Domnului, ajungea in cativa ani sa declare: “nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”. Pavel este fara indoiala cea mai uimitoare rasturnare de situatie din istorie. Pavel nici macar nu L-a vazut pe Hristos atata timp cat Acesta a propovaduit pe pamant. Duhul Sfant i L-a facut insa atat de cunoscut dupa convertire, incat fostul prigonitor, cel care nu-L cunoscuse pe Hristos decat ca pe un obiect al urii sale, le scria crestinilor din Roma: “Cine ne va desparti de iubirea lui Hristos? Oare necazul? sau stramtorarea? sau prigoana? sau foametea? sau golatatea? sau primejdia? sau sabia?!”.

Pe cei doi Apostoli, noi, Biserica lui Hristos, ii numim “mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori”. Ei sed pe scaunele pe care li le-a gatit Hristos mai inainte de intemeierea lumii si sunt “mai intai sezatori” tocmai pentru ca au fost mai intai “lumii invatatori”; pentru ca au cucerit lumea, mai mult decat ar putea s-o faca vreodata un imperiu. Iar arma cu care au luptat este imbatabila, pentru ca de atunci si pana acum dragostea lui Hristos nu a dat gres niciodata.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro.

Satanismul in vietile noastre

“De aceasta fragmentare si scindare a simtamantului si a constiintei omul se salveaza numai prin viata divino-umana. In acest fel el se salveaza si de izolarea egoista, care nu este altceva decat semnul clar al prezentei lui satan. Pentru ca satan este cea mai insingurata fiinta in toate lumile. El a pierdut cu desavarsire simtamantul atoateunitatii macrocosmului. Intr-adevar, satan este singur in mod absolut. De aceea, egoismul oamenilor, insingurarea lor egoista, ruperea lor de atoateunitatea macrocosmului nu sunt altceva decat o pornire spre satanism”.

Citatul anterior, din cuvintele Sfantului Iustin Popovici, este suficient in el insusi sa intelegem ca, daca viata crestina ne deschide catre dragostea si smerenia lui Hristos, atunci in mod necesar opusul acestei vieti, adica egoismul nu poate duce decat la ura si insingurare.

Ne-am obisnuit insa sa numim satanism doar acea manifestare puerila a adolescentilor rataciti care profaneaza morminte si sacrifica pasari. Dar acela este doar o copilarie in raport cu adevaratul satanism, cel care a intrat atat de adanc in vietile noastre, incat nici macar nu-l percepem ca atare. Poate este explicabil ca cei care nu cred in Hristos sa nu perceapa care este lucrarea lui satan, dar noi nu avem nicio scuza daca nu o facem.

Egoismul, minciuna, toate pornirile spre rautate pe care le intalnim in si intre noi nu sunt decat abandonari ale vietii in Hristos, si ca atare, asa cum arata Parintele Iustin mai sus, ne indeparteaza de Dumnezeu si ne indreapta catre o viata care o imita pe cea a lui satan. “Pentru ca satan este satan deoarece constiinta sa de sine si simtamantul de sine al lui sunt cu desavarsire rupte de Dumnezeu si de toate celelalte fiinte si creaturi”.

Satanismul se manifesta eficient in toate, si este transparent pentru cei care vor sa-l vada. Satanismul este in inchinarea la idoli care a ajuns sa ne inconjoare – de la horoscopul de la televizor pana la distractia care pregusta iadul din “cluburi”; satanismul este de exemplu prezent in arta, atunci cand arta nu mai sensibilizeaza sufletul, ci preaslaveste materia; mai departe, satanismul se regaseste in toate domeniile lumii in care traim.

Dar mai grav decat atat, satanismul este si intre noi, intre membrii Bisericii, fie ei mireni sau chiar clerici. Satanismul este intre noi atunci cand nu mai vedem saracii care ne inconjoara, cand “ne simtim bine” in pielea noastra, ca fariseul, uitand de dreptatea vamesului. Satanismul este intre noi, distrugand viata Bisericii atunci cand in Biserica nu mai vedem Mama noastra, a poporului crestin, care ne transfigureaza vietile si ne impartaseste Duhul Sfant; satanismul este aproape atunci cand nu mai vedem decat partea vizibila a Bisericii, fie ca suntem inauntrul sau in afara ei.

In orice moment putem schimba aceste lucruri. In fiecare moment, nu doar ca noi ne putem apropia de Hristos sau ne putem departa de Hristos, dar cu fiecare actiune a noastra putem lupta eficient impotriva satanismului, diminuand viata si existenta lui, asa cum el tinde sa ne stinga viata duhovniceasca.

Faptul ca nu putem vedea aievea pustiirea si armata mortii vesnice care ne inconjoara si care se propaga prin abaterile noastre de la viata duhovniceasca, nu inseamna ca nu ne putem stradui sa o percepem si sa o intelegem. Si, precum Sfantul Simeon spune ca cine nu va vedea lumina necreata in viata aceasta nu o va vedea nici in cea viitoare, la fel daca vom ignora realitatea satanismului care ne asalteaza si nu vom lupta impotriva lui, vom avea parte de el in vesnicie.

Iar daca jugul lui Hristos este usor, atunci inseamna ca si satanismul este usor de combatut. Avem nevoie doar de lucrarea Tatalui, prin Hristos, in Duhul Sfant.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro.