Împotriva lumii

147332_viata-adevaratului-calugar-1Pentru lume, a fi împotriva ei reprezintă o crimă de neiertat. Şi la fel ni se poate părea şi nouă, daca nu înţelegem mai întâi ce este lumea. Ce înţelegem noi, ca şi creştini, prin “lume”, de ajungem să ne raportăm deseori la ea ca la ceva rău, nociv, de care trebuie să ne lepădăm ca să ne mântuim?

În Epistola sa către corinteni, Sfântul Apostol Pavel arată că Dumnezeu “a dovedit nebună înţelepciunea lumii acesteia”; “întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu”. De aceea “Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari”. “Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu”. “Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu”.

Sfântul Apostol Pavel nu face aici decât să urmeze şi să teologhisească ceea ce primiseră toţi Apostolii de la Mântuitorul Însuşi. Acesta le zicea, cu inima întristată “până la moarte”, în cuvântarea de despărţire: “Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte”.

Este firesc deci ca lumea să-i urască pe cei care o vădesc de păcat şi de nebunie. Şi este la fel de firesc ca noi, ca şi creştini, să fim fundamental împotriva lumii, cum şi Mântuitorul şi Apostolii au fost. Dar ei, trebuie să remarcăm, nu au fost niciodată împotriva omului, a cărui mântuire au căutat-o şi pentru care S-a jertfit Mântuitorul. Despre oameni – semenii lui – scria Apostolul Pavel că ar fi dorit să fie el însuşi anatema de la Hristos pentru ca să se mântuiască ei, de s-ar fi putut.

Deci vedem cum, încă dintru început, dragostea de oameni a Mântuitorului şi a celor mai mari Apostoli s-a împletit cu împotrivirea viscerală faţă de lume. Sute de ani mai târziu, Sfântul Isaac Sirul lămurea acest aspect, explicând această opoziţie duhovnicească prin faptul că “«lumea» este un nume cuprinzător care îmbrăţişează şi patimile… Căci când voim să numim patimile în întregime, le numim lume… Unde acestea se opresc din mers, acolo a murit lumea”.

De aceea este firesc să dorim “moartea lumii” (expresie dragă ucenicilor părintelui Serafim Rose), adică moartea laturii păcătoase a omenirii, moartea acelei părţi a existenţei care este robită patimilor şi care aduce omului şi omenirii tirania morţii. Dorim “moartea lumii” mai ales din noi, căci ştim care este “stăpânitorul acestei lumi” şi dorim, ca şi în cazul Mântuitorului, ca acesta să nu aibă “nimic în noi”. Neaflând el lumea în noi, nu va avea ce stăpâni. Căci acolo se va fi aflat Duhul Sfânt, curăţind acest templu al fiinţei noastre.

Şi deşi este necesar să ne împotrivim lumii mai ales înăuntrul nostru, suntem datori să ne împotrivim ei şi în afară, acolo unde se duce bătălia nu doar pentru sufletul propriu, ci pentru sufletele tuturor semenilor noştri. Împotriva lumii ducem o luptă aprigă (iarăşi, nu împotriva oamenilor, ci pentru ei), întrucât nu luptăm împotriva “trupului şi sângelui”, “ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh”. Cu acest “război nevăzut” suntem toţi datori, nu ne putem eschiva fără a cădea noi înşine în stăpânirea lumii.

Să nu ezităm deci să spunem lucrurilor pe nume, doar de frica unor “repercusiuni” sau de teama de a fi batjocoriţi, umiliţi, marginalizaţi. Pe acestea toate Mântuitorul şi toţi sfinţii le-au îmbrăţişat şi le-au privit ca mijloace pentru mântuire.

Deci, cu toată dragostea pentru om: “Moarte lumii!”

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro.

Curtea Constitutională sau Ministerul Adevărului

balantaÎncepând de ieri, în România, tara în care sunt 86% ortodocşi declaraţi, predarea Religiei nu mai este obligatorie, Curtea Constituţională scoţând-o din rândul materiilor “normale”, şi obligându-i pe cei care doresc să înveţe în continuare Religie să facă cereri explicite către şcoli. Mai mult decât atât, din acest motiv profesorii de Religie vor fi angajaţi temporar, pe perioadă determinată de un an.

Prin această iniţiativă mârşavă şi clar eminamente politică se defiinţează în fapt învăţământul religios în şcoli, care devine deosebit de precar şi de insignifiant. Pentru ca cei 1% atei să nu mai fie “zgândăriţi” de această materie, “ordinară” probabil în mintea lor, care este Religia Ortodoxă, Curtea Constituţională este gata să încalce un drept constituţional al românilor.

În Constituţia României, la articolul 32 aliniatul 7, se specifică clar şi fără echivoc: “Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege”. Cum poate susţine Curtea Constituţională că Statul mai poate garanta organizarea învăţământului religios atâta vreme cât ea îl subminează prin desfiinţarea posturilor de profesori şi prin beţele în roate pe care le pune?

Mai mult, din acest moment Curtea Constituţională devine cea care decide ceea ce e bine şi ceea ce nu e bine să înveţe copiii noştri. Oare se va sesiza Curtea Constituţională când se va pune (şi s-a tot pus!) problema orelor de educaţie sexuală (mai degrabă sexualizantă)? Sau va interzice Curtea Constituţională evoluţionismul, care promovează ateismul de la înălţimea pretenţiei sale de “ştiinţă”?

Mi-aş dori foarte tare, de asemenea, să asist la o dezbatere la Curtea Constituţională pe teme la care se pare că se pricepe, cum ar fi câte pagini trebuie să aibă un manual, câte ore de citire şi scriere trebuie să fie la clasa 1, sau, mai intersant, dacă ar trebui inclusă în manualul de istorie vreo lecţie despre Biserica Ortodoxă Română. Ş.a.m.d.

Ceea ce pierde însă din vedere Curtea Constituţională, şi nu doar ea, este că prin alungarea Religiei din şcoli se pregăteşte încălcarea şi a altor drepturi, precum ar fi acela al libertăţii de conştiinţă. Pentru că dacă subiectele religioase nu pot fi abordate la şcoală în mod liber, trebuind a fi “avizate” de Curtea Constituţională, aceasta din urmă se erijază, în fapt, într-un real “Minister al Adevărului”.

Aşteptăm în consecinţă de la Curtea Constituţională, fie să-şi recunoască greşeala şi să revină – cum o şti – asupra hotărârii, fie să ne elibereze în scurt timp şi o listă cu cuvintele pe care avem voie să le folosim. Măcar atunci vom şti, mai concret, în ce realitate trăim.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro.