Abandonul lui Dumnezeu

In general, spunem ca Dumnezeu nu se supune vointei oamenilor. Cum am putea crede ca Dumnezeu ar fi in vreun fel constrans sa faca ceea ce doresc creaturile Sale impotriva vointei Lui? Cu toate acestea, noi deseori credem precum copiii ca putem face astfel incat, in loc ca noi sa ascultam de vointa Sa, El sa asculte de vointa noastra.

Iar intr-o anumita zi din istoria omenirii, Dumnezeu S-a abandonat total in voia oamenilor, din voia Lui: “Atunci Iisus i-a zis: Intoarce sabia la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau crezi cumva ca nu pot sa-L rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar cum se vor plini Scripturile, ca asa trebuie sa fie?”.

In noaptea istoriei oamenilor, implinirea Scripturilor, invocata de Hristos de multe ori, este o cheie spre intelegerea faptului ca, din momentul crearii lumii, Intruparea Fiului lui Dumnezeu era planuita si infaptuita in prezentul lui Dumnezeu. Dar, asa cum ne arata Sfintii Parinti, caderea omului a facut ca aceasta inomenire a lui Dumnezeu sa aiba caracteristicile tragice pe care le-a avut. Iar cel mai socant lucru este acesta: ca atunci cand Dumnezeu a creat lumea, a stiut ca va trebui sa sufere El insusi pentru salvarea creaturii Lui.

Scripturile au vorbit extensiv despre acest abandon, si inca in cuvinte explicite: “Spatele Mi l-am dat spre batai si obrajii Mei spre palmuiri si fata nu Mi-am intors-o dinspre rusinea scuiparilor” (Isaia 50, 6). Sau, iarasi: “El pacatele noastre le poarta si pentru noi rabda durere, dar noi Il socoteam ca de la Dumnezeu se afla El intru durere, chinuri si necaz. El insa pentru pacatele noastre a fost ranit si pentru faradelegile noastre a patimit; pedeapsa pacii noastre asupra Lui era si noi prin rana Lui ne-am vindecat” (Isaia 53, 4-5).

Revenind, aceasta este noaptea in care Dumnezeu s-a dat pe Sine in mainile calailor Sai, desi putea (teoretic) sa nu o faca. Dar daca n-ar fi facut-o, ar fi insemnat sa-si nege si voia Sa, caci voia Lui, din veac, este dragostea. Acesta este faptul pe care ucenicii nu l-au inteles initial, sfatuindu-L pe Hristos sa se crute pe Sine: “Fie-ti mila de Tine, Doamne!, asta sa nu ti se intample!” (Matei 16, 22).

Cat de greu ii este omului numai si sa se increada in voia altuia, chiar si cand stie ca este buna! Dar minunea coborarii lui Hristos se vadeste cu putere in aceea ca El S-a abandonat cu buna stiinta in mana celor rai, a talharilor care ii furasera imparatia, care ii denaturasera Legea, care ii omorasera proorocii si care urmau sa il acuze ca, Dumnezeu fiind, “Se facea pe Sine Dumnezeu”. “O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu!”. In fata acestui neam ticalos, Hristos nu razbunator S-a aratat, ci revarsand mila si iertare asupra celor ce l-au chinuit.

Bine este, asadar, ca in aceasta saptamana a Crucii, sa incercam sa invatam a ne abandona voia unii altora si mai ales voii lui Dumnezeu. Paharul pe care El l-a baut, ne-a invatat Hristos ca si noi o sa-l avem a bea, urmand Sfintilor Apostoli. Pe umerii nostri nu se afla mantuirea lumii intregi, dar se afla crucea dragostei pe care suntem datori a o avea unii pentru altii, singura care ne poate transforma din oameni ai lumii in oameni ai Imparatiei lui Dumnezeu.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro

 

Medicina si pruncul

In ultima vreme, probabil in ultimii 20-30 de ani, s-a dezvoltat – sau a fost introdusa – in societate, conceptia conform careia medicina este disciplina care se ocupa cu producerea si mentinerea vietii. Analizand cu atentie practicile medicale actuale, observam ca tot procesul dezvoltarii sarcinii – de la conceptie si pana la nastere – este intesat de analize, controale, teste statistice, teste intrusive etc. Toate acestea – suntem tentati sa spunem – exista din doua motive principale: unul este dorinta de a proteja si imbunatati sanatatea copilului si a mamei; al doilea ar fi acela de a produce multi bani, binestiind ca toate tratamentele costa deseori foarte multi bani.

Dincolo insa de aceste motive, aceste baterii de teste si tratamente inoculeaza pacientilor urmatoarea idee gresita: medicina controleaza procesul nasterii si, ca atare, este in masura sa iti faca cele mai bune recomandari si sa iti ofere cele mai bune solutii in domeniul vietii tale si a copilului. Cum ar fi, de exemplu, “solutia” avortului in cazul descoperirii in timpul sarcinii a unei malformatii genetice, precum Sindromul Down. Nu este astfel de mirare ca toate testele pentru depistarea acestor malformatii, inclusiv teste statistice, se desfasoara pana cu putin inaintea depasirii termenului pentru avort; astfel incat – nu-i asa? – pacientul sa aiba la dispozitie toate optiunile.

Optiunea avortului, insa, prezentata medical, ne arata ca medicina a abandonat, intr-o oarecare masura, destinul ei divin de aparare si salvare a vietii, tinzand sa-l inlocuiasca cu un simulacru uneori grotesc – mergand de la propunerea si realizarea uciderii unor prunci nenascuti doar pentru “vina” de a fi bolnavi (“vina” pe care o impartasim si majoritatea noastra, a celor nascuti), pana la masacrarea planificata a embrionilor.

Caci, intr-adevar, fertilizarea in vitro implica deseori un masacru programat al embrionilor umani. Pentru cei nefamiliarizati cu subiectul, mentionam ca fertilizarea in vitro este un procedeu de reproducere asistata, prin care mai multe ovule sunt recoltate de la femeie si sunt fertilizate in laborator, dupa care o parte dintre ei (in general 3) sunt implantate in uterul acesteia, restul de extra-embrioni fiind congelati pentru o posibila utilizare ulterioara.

In cuvintele Parintelui John Breck, “fertilizarea in vitro nu poate fi moral acceptata daca ea creeaza “extra-embrioni” care sunt distrusi sau folositi pentru experimente medicale ori exploatati comercial. Aceasta se datoreaza faptului ca viata umana exista din momentul conceptiei. Intrucat orice embrion poseda toate calitatile necesare pentru a deveni o fiinta umana adulta, nu exista nici un moment dupa zamislire, in care embrionul poate fi considerat subiect pentru experimente sau alte proceduri care nu sunt permise in cazul unui copil nascut”.

Acest procedeu – si celelalte similare – arata ca “pacientul” nu are nicio intelegere a purtarii de grija a lui Dumnezeu, Care intotdeauna stie mai bine decat noi ce avem nevoie; de asemenea ne reveleaza un enorm egoism, care face din nasterea de copii un scop obiectual. Daca intr-adevar pacientul ar fi impins la asemenea practici de o dorinta plina de dragoste catre cresterea copiilor, nu ar putea ignora tragedia vietilor atator copii abandonati, a caror infiere este o fapta de-a dreptul dumnezeiasca, intru asemanarea iubirii mistuitoare a lui Hristos.

Realitatea este insa ca, in ciuda eforturilor si procedeelor medicale, conceptia si nasterea copiilor este la fel ca la inceputuri. Omul nu a creat nimic din cele ce intra in procesul nasterii, de la conceptie, la dezvoltarea minunata care se petrece in pantecele femeii si pana la nasterea pruncului. Medicina doar priveste de pe margine si da sfaturi. Dar ea nu are dreptul – si nu trebuie lasata – sa intervina in creatia pe care Dumnezeu o savarseste cu fiecare dintre noi.

De aceea, daca avem credinta si nadejde in Dumnezeu, nu trebuie sa ne ferim in a afirma inaintea oricui, si mai ales a celor necredinciosi, ca – distantandu-ne de aceste procedee nefiresti – dorim a fi slujitori ai vietii, si inca a vietii vesnice.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro