Este destul de raspandita ideea fatalista conform careia omul, in esenta, este neschimbabil. Incorigibil. Toate rautatile sale pot fi doar mascate in spatele unor conveniente, dar ele tot ies la iveala in cele din urma. Conform sustinatorilor acestei idei, nu are niciun rost sa credem ca cei din jurul nostru pot deveni mai buni. De aceea de multe ori ei propun sa fugim de ei, abandonandu-i in suferinta si in pacatele lor.

Desigur ca ideea este gresita. Avem insa de a a face aici cu un mit al societatii contemporane, o credinta care prinde radacini si se dezvolta mai ales datorita aspectului ei „comod”. Ea confera celor care o cred posibilitatea de a-si inabusi constiinta care le semnaleaza faptul ca au o responsabilitate pentru omul de langa ei.

Despre faptul ca omul se poate schimba ne invata nu doar Hristos si lucrarea Bisericii, ci si viata celor necredinciosi. Desi marea majoritate a oamenilor imbratiseaza acest fatalism in ceea ce ii priveste pe ceilalti, ei insisi se straduie – in multe cazuri din rasputeri – sa schimbe anumite aspecte din fiinta lor. Un bun exemplu in acest sens sunt cei care incearca – si unii reusesc – sa renunte la anumite vicii, precum fumatul.

Dar, desi omul se poate schimba, el totusi nu se poate imbunatati fara Hristos, adica fara lucrarea Duhului Sfant. Caci schimbarile pe care le realizeaza cei necredinciosi – in ce priveste de exemplu viciile – nu produc in ei insisi virtuti. Iar noi stim ca in domeniul patimilor si a virtutilor nu exista „teren neutru”. Asa incat pentru om nu este suficient sa renunte la o patima. Pentru a se schimba cu adevarat, trebuie sa o inlocuiasca cu o virtute. De exemplu, nu este suficient ca omul manios sa nu se mai enerveze. El trebuie sa se sarguiasca, sa lucreze, si cu ajutorul lui Hristos, sa reuseasca sa capete virtutea pozitiva a blandetii, care nu este tot una cu „a nu se mania”. Altfel, dupa cum vedem in multe cazuri, patima – care fusese alungata, dar nu ucisa – revine, si de obicei cu o furie si mai mare. Intelegem astfel de ce Hristos ne-a atentionat: „fara Mine nu puteti face nimic” si „cine nu aduna cu Mine risipeste”.

In fiecare clipa, in fiecare parinte duhovnicesc pe care il cercetam, sau in fiecare tanar care renunta la viata desfranata pe care a dus-o pentru a Il cauta pe Hristos in Biserica Lui, vedem lucrarea de preschimbare pe care o realizeaza Duhul Sfant. Iar cei care au dus lupta cea buna si au ajuns asemanatori lui Hristos sunt modelele noastre concrete; multi dintre ei, plecand din cele mai joase stari ale pacatului au ajuns „casnicii lui Dumnezeu”, primind cu bucurie chinurile si chiar moartea pentru dragostea lui Hristos.

Sa intelegem asadar ca de fiecare data cand suntem neincrezatori in posibilitatea de a ne schimba, suntem de fapt necredinciosi in ce priveste lucrarea lui Hristos, tagaduind-o si aducandu-ne astfel deznadejde si tristete. Sa fim asadar credinciosi, schimbandu-ne cugetele si simtirile si curatindu-ne mintea in asteptarea cu nadejde a petrecerii vesnice in Imparatia lui Hristos!

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro