Unul dintre darurile cantarilor compuse de Biserica in cinstea sfintilor este acela ca pastreaza nealterata, peste veacuri, expresia evlaviei credinciosilor catre acestia. Acesta este si cazul Sfintilor Trei Ierarhi, pe care Biserica ii sarbatoreste impreuna inca din secolul XI, compunandu-le cantari in care ni se arata adevarata masura la care s-au ridicat cei trei luminatori ai Ortodoxiei.
Astfel, una dintre sedelnele ce se canta la Utrenie nu se sfieste a-i numi “alti trei apostoli”, si aceasta pe buna dreptate, intrucat s-au facut intr-adevar marturisitori ai Celui pe care L-au cunoscut asa cum putini au reusit s-o faca, inainte sau dupa ei. De asemenea, marturisirea lor a ajuns pana la marginile pamantului, luminand “ca niste raze ale soarelui celui intelegator, [care] si lumineaza pamantul cu dumnezeiestile sale straluciri”, dupa cum ni se dezvaluie intr-una din stihirile de la Stihoavna.
Plasmuita in micul schit de pe malul Iris-ului, unde se sihastrea Sfantul Vasile, in umila bisericuta Anastasia unde Sfantul Grigorie si-a tinut celebrele cuvantari, si intarita cu ostenelile cele martiresti din exilul in Pont al Sfantului Ioan, aceasta marturisire comuna reflecta slava Sfintei Treimi care lumineaza sufletele noastre, intr-adevar, cu dumnezeiesti straluciri.
Insusi troparul acestei sarbatori ne dezvaluie inaltimea la care s-au ridicat cei Trei Ierarhi in Biserica; acest tropar este practic o adaptare a troparului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel: “Ca cei ce ati fost intocmai la obicei cu apostolii si lumii invatatori…”. Biserica marturiseste deci ca Sfintii Trei Ierarhi si-au apropriat intocmai obiceiul apostolilor, cu timp si fara timp ocupandu-se doar cu rugaciunea si propovaduirea Cuvantului. Nimic pentru ei, totul pentru ceilalti, in misiunea mistuitoare a dragostei lui Hristos.
Cantarile sunt marturisirea nevremelnica a Bisericii. Ele nu sunt doar compozitii ale unor poeti ai Bisericii, ci sunt cuvintele prin care Insusi Duhul Sfant ii lauda pe sfinti. Caci asa este obiceiul lui Dumnezeu, sa isi pretuiasca faptura pe care El Insusi a creat-o si sfintit-o. Dumnezeu se oglindeste in sfinti, se vede pe El Insusi in ei si bucuria Sa este reflectata in bucuria Bisericii care se uneste in laudele pe care le canta.
“Organele Darului, alautele Duhului, trambitele cele bine vestitoare ale propovaduirii, tunetele cele infricosate si vrednice de auzit, care de sus au glasuit si slava lui Dumnezeu o au aratat marginilor, pe cei trei propovaduitori ai marii Treimi, pe Ioan si pe Vasile dupa vrednicie, impreuna si pe Grigorie sa-i cinstim” (Stihira la Vecernia cea Mare).
Biruinta desavarsita a Ortodoxiei ni se pare astazi fireasca. Dar aceasta pentru ca noi nu am trait acea perioada, in care lumea intreaga se intunecase prin erezia lui Arie si prin plasmuirile urmatorilor sai. Sfintii Vasile si Grigorie, si apoi si Sfantul Ioan au dat piept acestora impotrivindu-se intregii intelepciuni lumesti, de multe ori aceasta “intelepciune” fiind sustinuta chiar de imparati. Insa “ ca pe Goliat cel netrupesc, cu piatra cea din capul unghiului surpandu-l, credinta intru unire o au adus, cu sangele lui Hristos cel rosu ingradind-o”.
Si se cuvine ca acest cuvant sa fie incheiat printr-o cantare care sumarizeaza modul vietii si impreuna-praznuirii acestor trei minunati sfinti: “Nu este al doilea intru acesti trei, ca fiecare cinstea sa intru sinesi poarta, nici unul mai intai fiind si pe cei intocmai cu cinstea covarsindu-i si isi impartaseste mai vartos unul altuia biruinta bucurandu-se, ca nu incape intre dansii indrazneala pizmuirii, care strica unirea gandului”.
Paul Cocei
Articol publicat pe crestinortodox.ro