Exista intr-adevar intre oameni ideea conform careia teologia consta intr-un set de norme si legi fixiste, date de oameni – sau in cel mai „bun” caz de un Dumnezeu razbunator – pentru manipularea oamenilor. In ultima instanta, aceasta idee – dusa pana la capat – pune semn de egalitate intre teologie si speculatia filosofica, de orice natura ar fi ea. Ulterior, aceasta idee iconoclasta se intrupeaza in multe conceptii lumesti, intalnite deseori si printre crestini.

Aceste conceptii sunt adoptate natural in perioada pe care o traim, in care perspectiva este inversata complet. Mandria, orgoliul si in cele din urma autonomizarea omului l-a facut pe acesta sa caute a-si crea un „Dumnezeu” dupa chipul si asemanarea sa; astfel, omului modern ii este foarte greu sa inteleaga ca normal ar fi ca el sa caute sa-l perceapa pe Dumnezeu asa cum Acesta S-a revelat lumii. Procesul gresit – si cu adevarat filosofic – este acela prin care omul isi creeaza o „idee” (destul de vaga) despre Dumnezeu, pe care incearca apoi s-o intareasca prin analiza fragmentara si selectiva a realitatii.

Dar nu aceasta este si metoda teologiei. Teologia se intemeiaza, fundamental, pe un verset esential din Evanghelia dupa Ioan: „Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si noi am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar”. Credinta noastra nu se intemeiaza pe un set de reguli, de porunci sau pe o seama de adevaruri filosofice, fie ele venind si de la „omul deosebit de destept” Iisus Hristos. Credinta noastra se intemeiaza, realmente, pe faptul ca Dumnezeu a luat trup omenesc facut din carne, a mers pe pamant, a mancat si a baut cu oamenii de langa el, a suferit de foame si de sete si de frig si de somn si de cald. Ucenicii Lui au vazut acestea, au vazut semnele umanitatii Lui, dar de asemenea au vazut, cu ochii lor (vezi Schimbarea la Fata) semnele de necontestat ale dumnezeirii Lui. De aceea ei marturisesc, la fel: „Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au pipait despre Cuvantul Vietii… Ce am vazut si am auzit, va vestim si voua, ca si voi sa aveti impartasire cu noi”.

Aceasta este teologia crestina. Apostolii au vazut si au crezut si ne-au transmis si noua aceeasi credinta, nealterata – prin grija lor si a urmasilor lor -, astfel incat si noi acum suntem crestini din acelasi motiv ca si ei: Cuvantul S-a facut trup. Facandu-se trup, Hristos ne-a dat nu doar faptele mortii si inverii Lui, ci si cuvintele acestor fapte. Ne-a invatat dragostea pe care a sadit-o intre noi, ne-a invatat calea catre El si prin El catre Tatal, in Duhul Sfant. Aceasta este teologia.

De unde vine insa reactia negativa catre ea? Din aceea ca teologia crestina, de-a lungul vremurilor, a fost nevoita sa-si adapteze limbajul la fiecare perioada in parte. Astfel, atunci cand ereticii au indraznit sa invete ca Hristos nu este Dumnezeu adevarat, teologii au reactionat si au aratat, inteleptiti de Duhul Sfant, ca Hristos este deofiinta cu Tatal. Si pe parcursul istoriei acesta este motivul pentru care crestinii au indraznit sa vorbeasca despre subiecte atat de greu de patruns pentru mintea omeneasca. In adevar, daca toti oamenii ar fi ascultat vocea lui Hristos, nici n-ar fi fost nevoie de o teologie prea adanca. Dar pentru ca nu au facut-o, si pentru ca nu o fac in continuare, teologia se adanceste si incearca sa le vorbeasca pe limba lor.

In ultima analiza, teologia este (des)considerata astazi ca un fel de set de „legi ale popilor” datorita faptului ca ea le aduce aminte oamenilor ca sunt responsabili de faptele lor nu fata de un „Dumnezeu” pe care l-au inventat in dormitorul propriu, ci fata de Creatorul si Mantuitorul lor, care nu s-a sfiit sa faca o fapta asa de mare pentru ei incat sa moara pe cruce.

Intr-adevar, este o fapta de mare responsabilitate sa accepti faptul ca lumea nu este conditionata de judecata mintii tale, ci de mintea Altuia. Este nevoie de curaj – curajul celui ce incepe sa renunte la sine in favoarea celorlalti.

Abia atunci, cand omul este dispus sa asculte si nu sa vocifereze, va putea incepe sa inteleaga cuvintele Sfintilor Parinti, care ne invatau ca teolog este cel ce se roaga si ca limbajul lui Dumnezeu este tacerea. Caci, in cele din urma, nimeni nu le poate vorbi altora despre Cel pe care nu Il cunoaste prin rugaciune si ascultare.

Mai trebuie mentionat si faptul ca este imposibil sa existe impacare intre teologie si intelepciunea omeneasca, caci, dupa cum arata Sfantul Apostol Pavel, „cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu”.

Descoperim astfel, in acesta lumina, ca intre teologie si filosofie este o singura legatura esentiala: ambele folosesc cuvinte omenesti pentru a le vorbi oamenilor. Diferentele sunt insa „ca de la cer la pamant”, astfel incat putem spune limpede ca, desi omul tinde sa fie o fiinta filosofica, teologul este un om antifilosofic.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro