Daca ne vom pierde mantuirea, ne-o vom fi pierdut cu siguranta indeosebi pentru ca am ales sa ne petrecem gresit timpul. Auzim deseori multi oameni care zic: „nu stiu ce sa fac ca sa mai treaca timpul”, oameni plictisiti, care nu asteapta in fapt nimic – nici de la ei, nici de la altii.

Exista posibilitatea ca timpul petrecut sa nu ni-l petrecem crestineste. Ba este chiar foarte probabil, caci acest lucru se intampla de fiecare data cand nu ne gandim la cel de langa noi, adica foarte des. Insa cu cat este mai degradant pentru noi sa ne pierdem timpul mantuirii intr-o aglomerare de nimicuri, adica de lucruri mici, lipsite de orice importanta!

In 5 secunde putem spune rugaciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”; in aceleasi secunde, insa, putem spune o injuratura, sau ne putem imagina o nelegiuire. Acestea lumea le savarseste in fiecare clipa, noi insa nu suntem ai lumii. Ca atare, daca noi intelegem cat de aproape suntem de iad, datori suntem sa fugim de el, nu sa ni-l apropiem. Cele 5 secunde nu se mai intorc niciodata. Cum le-am folosit, asa au ramas.

Stim deci din intelepciunea Bisericii ca timpul mantuirii este timpul prezent, nu cel viitor si nici cel trecut. Prezentul, momentul actual, acele 5 secunde, sunt terenul pe care se da batalia. Si cine isi induhovniceste prezentul isi castiga mantuirea. Diavolul insa, pare a fi dezvoltat si el, in paralel, un sistem prin care sa ne fure prezentul intr-un mod foarte subtil, incercand sa ne ofere alternativa multor „nimicuri”.

Practic: daca analizam ceea ce ni se intampla in fiecare zi, vom observa ca, in societate, chiar si in decursul unei singure ore, avem foarte multe evenimente, fie ele intamplari sau discutii. Din acestea, majoritatea nu doar ca nu sunt ziditoare, dar sunt chiar inutile. Nu adauga nimic, nici duhovniceste, nici trupeste. Ceea ce fac, insa, aceste nimicuri, este sa ne ucida pe noi. Precum tigara care erodeaza capacitatea fumatorului de a respira normal, nimicurile erodeaza capacitatea noastra de a simti duhovniceste; iar simtirea duhovniceasca nu poate exista fara linistea mintii.

Si astfel trece o ora, trece o zi, trece o saptamana, o luna, apoi trec anii din ce in ce mai repede, si cel care a cautat sa-si „petreaca timpul” (de parca timpul ar trebui „consumat”) se trezeste ca de fapt nu a facut nimic. Nu doar ca nu si-a agonisit mantuirea – pe care nici n-a cautat-o – dar cel mai trist este ca si-a vandut-o pe „nimica toata”.

Nimic nu se obtine fara lupta. Iar daca tinta este viata vesnica, atunci lupta pentru ea este mai grea decat oricare. De nu vom lupta insa, viata noastra, la sfarsitul ei, va fi doar o oglinda sparta in atat de multe cioburi incat in niciunul din ele nu se va reflecta nimic. Daca insa vom lupta pana la sange, vom capata de la Hristos putere asupra nimicului, iar nimicurile diavolesti vor fi covarsite de plinatatea divina, a carei stralucire se va reflecta in noi, in vesnicie.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro