Într-unul din filmele din seria Matrix, Neo, personajul principal, este înconjurat de personajul malefic multiplicat ce-l înconjură din toate părțile și, în ciuda vitejiei și priceperii sale, răul îl copleșește, îl acoperă. Însă, deși situația pare fără scăpare, Neo se salvează propulsându-se în văzduh. Făcând astfel, Neo se dovedește a ne fi extrem de familiar.

Și astăzi suntem realmente înconjurați din toate părțile. În ciuda aparențelor și falselor nădejdi, devine deja clar că nu mai avem nicio scăpare. Suntem pierduți. Înghițiți de rău din toate părțile, de răul care, la fel ca în Matrix, ne copleșește creând din toți cei ce ne înconjură copii ale sale, astfel încât nu mai ajungem să vedem în lume decât chipul său hâd. Încet-încet, în jurul nostru pier – nu trupește ci sufletește – toți ce-i pe care-i știam după chipul lor omenesc. Și văzând această reală tragedie, această prăbușire sufletească peste tot în jur, ne vine să deznădăjduim. Uitându-ne, de jur împrejurul nostru vedem numai această realitate hâdă, care ne strânge și ne închide într-un spațiu mult mai mic, din ce în ce mai mic.

Dar un singur defect are răul: e unidirecțional. Funcționează pe o singură axă. Când privim în sus, vedem că cerul este liber. Și ne uimim: e la fel de liber cum l-am știut mereu. Este senin, iar soarele, contrastând cu negrul ce ne-nconjoară, strălucește cu o strălucire de necrezut, parcă întreg cerul s-a apropiat.

Și-atunci abia realizăm că ceea ce am citit în “Viețile Sfinților” nu am citit cum trebuia. Nu eram unde trebuia, nu priveam unde trebuia. Viața ne hrănea cu bunătățile ei lumești, cu iluziile și visele ei dulcege, și deși trăiam în arena leilor ne purtam de parcă eram la circ, spectatori. Și acum înțelegem că trebuia să citim istoriile martirilor nu din fotoliu, nu din pat, ci în genunchi, îngenuncheați precum Neo cel copleșit de întunericul strâns deasupra lui. Abia de-acolo, din genunchi, găsește el forța să se propulseze în văzduh, acolo unde cerul nesfârșit îi devine liman mântuitor.

Ca să reușim același salt ca și Neo, trebuie să înțelegem întâi ce a înțeles și el: pentru a ne salva trebuie să schimbăm, și noi, “regulile jocului”. Răul luptă doar pe axa orizontală. De-aceea a fost învins de Hristos prin înălțarea Sa pe Cruce. De-aceea a fost învins de martirii fiecărei vremi; și de toți cuvioșii care au purtat lupta cu întunecații nu jucând după regulile lor, ci după regulile noastre, care sunt regulile lui Dumnezeu, “Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”.

Care este primul pas? Să conștientizăm că “Matrix” are în fond, dreptate: lumea de fapt nu există. Desigur, nu trăim într-o lume virtuală, ca în film, dar suntem într-o lume care atunci când ne ascunde axa verticală ne închide de fapt în aceeași amăgire și iluzie, în lumea supusă păcatului și morții.

Toată situația actuală ne-a adus în fond la întrebarea fundamentală: vrem să ne mântuim? Vrem, realmente, sau doar credem că vrem? Credem că există cu adevărat o lume veșnică, a existenței fericite în împărtășirea vieții lui Dumnezeu? Dacă da, atunci alegerea e ușoară, nu ne va fi greu să-L găsim pe Cel care ne poate propulsa pe axa verticală. Dacă răspunsul e nu, și-acesta e bun – e un moment de sinceritate, momentul în care avem șansa să înțelegem că, supuși amăgirii, ne supunem pericolului de a fi realmente îngropați de întunecimea răului.

“Mântuiţi-vă de acest neam viclean!” (Faptele Apostolilor, 2:40)

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro.