„Eu Biserica o supra-ordonez Statului”, spunea Petre Țuțea în celebrul său interviu cu Vartan Arachelian. Și nu are cum să fie altfel, pentru orice creștin. Că doar nu despre Stat spunea Hristos că porțile iadului nu-l vor birui, și nu pentru întemeierea Statului S-a jertfit El pe Cruce. Biserica are întemeierea Jertfei Mântuitorului, și deci participă, de atunci, la eternitatea Lui. Iar Statul este doar o întemeiere umană, și nu a fost niciodată mai mult, nici măcar în vremea când capii lui erau unși de Biserică și „episcopi pentru cele dinafara Bisericii” (cum se considera împăratul Constantin cel Mare).

Pentru ce, atunci, se simte datoare Biserica Ortodoxă Română să răspundă părtinitoarelor și deșănțatelor „analize” ale așa-numitelor instituții mass-media (cum ar fi, de exemplu, ziarul Adevărul sau televiziunea Antena 1)? Căci acelea nu își întemeiază părerile și tribulațiile pe credință sau măcar pe grija pentru oameni. Ele își întemeiază aceste păreri fie pe interese (cum ar fi discreditarea Bisericii), fie chiar pe iubirea de bani (si de rating). Cum s-ar spune, aprigii „judecători” ai Bisericii sunt apologeții nu ai credinței și ai lui Hristos, ci ai lumii, ai lumii dragostei de pântece și iubirii de arginți. Simplificând lucrurile la maximum, Iuda îl judecă pe Hristos.

Împotriva lui Iuda nu a fost nicio apologie. Hristos nu S-a justificat înaintea apostolului căzut, ci a încercat să-l îndrepte pe acela, arătându-i că „împărăția Lui nu este din lumea aceasta”. La fel, si în cazul Bisericii azi, ea trebuie să arate că împărăția ei nu este din lumea aceasta, și că de fapt ea însăși nu este din lumea aceasta. Când spunem: „Capul Bisericii este Hristos”, aceasta nu trebuie să rămână o vorbă goală, căci această afirmație se cere mărturisită, nu doar enunțată. Altfel, am eșuat față de Hristos, am eșuat ca și creștini.

Ce trebuie să audă de la noi lumea actuală este că nu împărtășim căile ei. Și să știe că, pe măsură ce ea, lumea, se face din ce în ce mai nesimțită și mai închistată în materialismul ei, noi ne vom face mai simțitori față de har și mai ne-materialiști; că ne putem descotorosi de banii ei oricând, că pe noi nu ne-a chemat Hristos să fim contabili și cenzori, ci „lumină a lumii” și „dumnezei prin har”, „părtași dumnezeieștii firi”, nimic mai puțin.

Aceasta este și perspectiva cu care Hristos l-a confruntat pe Iuda. Iuda ar fi vrut de la Mântuitorul ca Acesta să fie ceva mai pragmatic, cu o atitudine ceva mai corespunzătoare, mai atent la mijloacele materiale. Chiar dacă Mântuitorul înmulțise în fața lui de două ori pâinile și peștii până când se săturaseră mii de oameni, Iuda tot nu s-a putut abține să nu-L certe pentru că a lăsat-o pe Maria să-i ungă picioarele cu mir. În fața lui se petrecea ungerea de îngropare a Mântuitorului (El i-a și spus-o), dar Iuda nu vedea decât banii „risipiți”.

La fel petrece, dar, și lumea actuală. În fața ei se derulează istoria mântuirii. Unii se sfințesc și izvorăsc lumină din lumina lui Hristos, alții se învârtoșează în păcate și patimi. Se pare că lumea, mai ales la acest sfârșit de veac, îi iubește mai mult pe cei din urmă. Nu se cade dar ca Biserica să se lase judecată de iubitorii de patimi; din contră, Ea este cea căreia Hristos i-a dat judecata lumii, prin sfinții Ei.

Să nu ne tulburăm dar când lumea ne numește hoți, profitori, avari, desfrânați, tâlhari. Ca și avva din Pateric, să ne tulburăm doar atunci când vom fi numiți eretici, căci chiar de avem toate păcatele, nu ne-am despărțit de Mântuitorul, și de aceea „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: «Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere»”.

Biserica este prin ea însăși mărturisitoare. Nu poate fi altfel, căci atunci ea încetează a mai fi Biserica lui Hristos. Deci chiar dacă nu putem să nu ne folosim de bani, să nu cedăm ispitei de a crede că aceștia sunt ceva important. Lumea vrea ca Biserica să vorbească de bani pentru a o face să nu vorbească de altceva, sau mai bine zis de Altcineva. Dar, oricât s-ar strofoca, nu vor reuși nici aceste „porți ale iadului” să o biruiască, în veci.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro.