“Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12).

 

Într-adevăr, noi – creștinii – nu ducem o luptă împotriva altor oameni, niciodată. Pentru că noi știm cine se află în fond în spatele tuturor minciunilor și răutăților. Din perspectiva noastră, omul se face doar un instrument al minciunii și înșelăciunii, și nu vom izbândi nimic de vom învinge în această lume oamenii, și nu pe diavolul, care este “tatăl minciunii”.

De aceea, trebuie să înțelegem că această luptă care se duce acum împotriva oamenilor acestei țări a noastre este o luptă în primul rând împotriva conștiințelor lor și apoi a moștenirii lor. Putem doar să ne imaginăm cât de mult urăște diavolul această țară atât de mică și de insignifiantă ca întindere și populație, dar atât de puternică prin tăria oamenilor ei în fața tuturor amenințărilor pe care le-a adus asupra ei în cursul veacurilor.

În cuvintele vrednicului de pomenire Petre Țuțea, “o căruță de țărani a ținut în șah imperii”. Și este total adevărat. După logica omenească, sau după instinctul politic dacă vrem, țara noastră – națiunea noastră – ar fi trebuit să nu mai existe. Dar “ceea ce nu e cu putință la oameni, e cu putință la Dumnezeu”. Este singura explicație posibilă, dacă privim obiectiv istoria. Singura explicație pentru care există încă Biserică Ortodoxă în Ardeal, singura explicație pentru care Țara Românească și Moldova nu au fost niciodată turcizate, rusificate sau catolicizate. Singura explicație: credința celor care au mărturisit până la moarte pentru țara și credința țării lor, de la Sfântul Sava Gotul până la mărturisitorii și martirii din temnițele comuniste.

 

“Noi suntem un popor, avem o spiritualitate. Toti au trecut peste noi, ne-au atacat si din Vest si din Est. Cate greutati n-am avut noi si totusi ne-am mentinut! Si greutatile acestea si lupta impotriva acestor greutati ne-a adancit in rabdare, in lupta. In acestea se dezvolta, creste un popor si ne-am dezvoltat si noi. N-am fost nimiciti de nimeni. Cine a contribuit mai mult la apararea Europei decat romanii ? Noi am aparat Europa de invazia otomana, prin Stefan cel Mare si Sfant, Mircea cel Batran si ceilalti toti. Turcii au trecut peste ceilalti pana la Viena. Peste noi n-au putut trece. Am aparat Europa si eram atacati si de ei, de europeni, de polonezi, de unguri, de germani. Ne aparam si de ei si-i aparam si pe ei impotriva turcilor. La razboiul din 1877 cine a contribuit la eliberarea popoarelor din Balcani de otomani? Noi. Si rusii, dar mai mult noi i-am aparat. Pe urma, in 1916 la Marasesti cine a oprit avalansa germana spre Rusia, ca sa ocupe si sa opreasca razboiul si sa-i invinga pe rusi? Cine ? Noi, la Marasesti. In razboiul al doilea, cine a plecat pana la Volga, alaturi de nemti, gandind ca vom putea aliena comunismul ? Si cand am vazut ca-l apara Europa, n-am mai avut ce face. I-am dezarmat pe nemti atunci si au plecat nemtii dezarmati de la Iasi, din Bucovina, pana in Boemia si asa au putut fi invinsi.ca altfel, erau cat pe ce sa puna in practica bomba atomica si castigau ei. Cine a aparat Europa in toate timpurile acestea ? Cine a jucat cel mai mare rol ? Poporul nostru. Asa ca, Dumnezeu nu te ocroteste pentru o viata comoda, ci te ocroteste dandu-ti niste probleme. Si noua ne-a dat niste probleme si le-am rezolvat cu ajutorul Lui si ne-am format.” (Părintele Dumitru Stăniloae, Neamul romanesc – neam al comuniunii in credinta)

 

Așadar nu trebuie să pierdem din vedere miza adevărată a acestor operațiuni de exploatare care s-au abătut atât de iute asupra noastră: miza adevărată este docilitatea noastră, lipsa noastră de reacție în fața celor ce vor să pârjolească practic pentru totdeauna pământul țării noastre. În fapt, miza este credința noastră, exilarea ei la marginea conștiinței noastre, într-un colț al minții în care putem să ne ascundem de responsabilitatea cuvintelor Mântuitorului, care ne spune explicit că cine se leapădă de El nu este demn de viața veșnică, adică de împărtășirea Duhului Sfânt, și că cine nu arată milă pentru fratele lui – gol, flămând, în temniță – nu este demn decât de “întunericul cel mai din afară”.

Nu este vorba doar de dreptul nostru de a bea apă fără gaze, așa cum au băut strămoșii noștri, pe pământul nostru, de la începutul veacului. Nu este vorba doar de o problemă civică, socială, de o nemulțumire sterilă și materialistă. Este vorba de faptul că prin aceste exploatări statul român este dispus să ia partea corporatiștilor străini împotriva propriului popor. Este deja vădit acest lucru, și prin această abordare mârșavă conducătorii noștri nu se arată a fi decât o mână de fanarioți în versiune occidentală.

Ieri, Biserica noastră i-a sărbătorit pe Sfinții Mărturisitori Ardeleni. Toți, dintre care mulți au murit în bătăi în temnițele austriece, au fost luptători pentru credința ortodoxă, credința strămoșească. Îi mistuia dorul după Dumnezeul lor, după traiul în rânduiala cea dumnezeiască a credinței pe care au primit-o moștenire de la înaintașii lor, de asemenea luptători pentru credința acestui neam. Îi mistuia și mila pentru acei oameni atât de amărâți, care erau călcați în picioare de puterea imperială străină țării lor. Trăiau și mureau într-o sărăcie lucie, exploatați pentru bunăstarea stăpânitorilor “civilizați”.

Acum trăim vremuri în care credința noastră nu este, cel puțin deocamdată, condamnată fățiș. Dar trăim ceva poate mai periculos: pasivitatea noastră tinde să treacă în patologic și cedăm în fața unei ispite amăgitoare care ne elimină dorința și simțul mărturisirii, cufundându-ne binișor, încet, într-un somn al conștiinței din care nu vom mai ieși.

Este drept deci să mărturisim, fără să ne temem, un adevăr sfânt pe care să-l opunem stăpânitorilor mercantili și depravați ai acestui veac, zicând precum Ștefan cel Mare și Sfânt în piesa lui Barbu-Delavrancea: țara (cu resursele și pământul ei curat) nu este a noastră, ci a urmașilor noștri și a urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor!

*

Şi le-a dat pământul lor moştenire, că în veac este mila Lui.

Moştenire lui Israel, robul Lui, că în veac este mila Lui.

Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul, că în veac este mila Lui.

Şi ne-a izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri, că în veac este mila Lui.

Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui.

Lăudaţi pe Dumnezeul cerului, că în veac este mila Lui.

 

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro