Ce înseamnă să aibă Dumnezeu grijă de tine? Să îți facă traiul mai ușor, să te ferească de cele rele ale lumii acesteia, de îngheț, de foame, de boală? Poate, dar toate acestea doar într-un plan secundar. În plan principal, să aibă Dumnezeu grijă de tine înseamnă să se străduiască din toate puterile Sale (și sunt nemărginite) să te izbăvească de răutatea care s-a cuibărit înăuntrul tău, să te readucă la sânul Său, pentru veșnicie.

De multe ori noi îi cerem lui Dumnezeu să nu aibă grijă de noi, întrucât îi cerem lucruri pe care dacă le-ar împlini, ar dovedi că nu ne dorește binele, adica “să ne întoarcem la El și să fim vii”. Orizontul nostru, atunci când nu suntem luminați chiar de Dumnezeu, este foarte limitat și de aceea ni se pare că cele mai importante lucruri, la care Dumnezeu trebuie neapărat să participe dacă este cu adevărat Tatăl nostru, sunt din acest registru: viața de zi cu zi. Dumnezeu privește însă la viața veșnică, pe care nu o putem obține decât acum, în clipa aceasta (“Astăzi de veți auzi glasul Lui…”); din acest motiv, terapia pe care o aplică, tratamentul care ne poate scoate la lumină nu este întotdeauna dulce sau simplu de suportat.

Credem că Dumnezeu nu ne pregătește decât cele bune. Din acest motiv suntem speriați și debusolați atunci când primim de la Dumnezeu boli și chinuri și necazuri de toate felurile. Dar “Eu pe câți îi iubesc îi mustru și îi pedepsesc”, zice Domnul. Și dacă suntem sinceri, la fel procedăm și noi cu copiii noștri. Nu le dăm întotdeauna ce ne cer, pentru că ar însemna să îi lăsăm să-și facă rău. Și chiar și atunci când răul nu ar fi imediat, noi ca părinți, privind în ansamblu, refuzăm să satisfacem dorința copilului pentru a evita situațiile nocive din viitorul lui (cine își dorește un copil alintat, răutăcios sau iresponsabil?). Ba chiar, de multe ori îi rânduim copilului cele care lui îi apar ca “rele”, dar care au scopul să-l cizeleze, să-l șlefuiască, să-l întărească. Dacă am proceda altfel, ar însemna să nu îndrumăm copilul spre cele bune, ci să-l lăsăm să crească la întâmplare.

Față de noi, Dumnezeu are deci o singură grijă: să ne mântuim, să ajungem lângă El, să dobândim raiul. Iar noi, fiind următori ai Lui, se cuvine să nu avem altă grijă reală pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Grija noastră “cea de toate zilele” nu trebuie să fie alta decât unirea cu Domnul nostru Iisus Hristos. Poate acesta este motivul pentru care cei vechi ai noștri foloseau, pentru Sfânta Împărtășanie, denumirea de “Grijanie”. Aceasta este “grija” de căpătâi a creștinului, ca “pâinea cea de toate zilele” să fie, pentru el, “pâinea cea spre ființă”, “Pâinea care S-a coborât din cer”, fără de care nimeni nu poate intra în Împărăția Cerurilor.

Așadar, dacă iubim pe cineva (și suntem chemați să-i iubim pe toți), să ne arătăm și noi, ca și Dumnezeu, iubitori întru cele adevărate și veșnice, iar nu în cele temporare și vremelnice. Să vedem dincolo de orizontul nostru limitat, să privim lucrurile mai în profunzime, și să arătăm astfel o grijă mai adevărată, mai temeinică, pentru noi și pentru cei din jur, o grijă care să se asemene cu cea pe care ne-o poartă Dumnezeu. Să-L binecuvântăm pe Acesta când primim necazuri, pentru că înseamnă că ne iubește și ne poartă de grijă, iar când necazurile lipsesc să ne pregătim pentru ele ca fiind mijloacele prin care Dumnezeu ne poartă de grijă.

În sfârșit, dacă Crucea este pentru lume nebunie, dar pentru noi este puterea lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem că grija lui Dumnezeu care este întemeiată în Crucea lui Hristos, este, pentru cei ce pier, nebunie. Dar pentru noi, oricât de “nebună” ar fi, grija lui Dumnezeu este singura noastră nădejde și cea față de care nicio dragoste nu este mai mare.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro