Exista pareri conform carora Biserica noastra ar fi abandonat cinstirea sambetei – ziua de odihna a evreilor -, pentru a o inlocui cu Duminica (Ziua Domnului). Aceste voci ne acuza ca am incalca a patra porunca a Decalogului.
Ceea ce pierd insa din vedere acesti acuzatori este ca Mantuitorul a inviat. Invierea este cel mai important eveniment din istoria lumii si a mantuirii; inviind, Hristos a rupt zagazurile mortii, a indumnezeit firea omeneasca si ne-a deschis noua portile raiului. Invierea, in acest context, implineste desavarsirea Creatiei, intrucat in acea uimitoare „prima zi a saptamanii” omul a fost refacut, am putea zice re-zidit in Hristos. Acesta este motivul pentru care Sfintii Parinti au numit-o chiar „ziua a opta”, Ziua cea neinserata a Imparatiei.
Privind astfel lucrurile, ne putem intreba daca nu cumva prin faptul ca sarbatorim Invierea, lasam la o parte sambata. Dar aceasta este doar o aparenta. In realitate, indraznesc sa afirm ca doar Biserica noastra cinsteste adevarata natura a sambetei.
In primul rand, sambata are un caracter special in randuiala noastra bisericeasca. De exemplu, chiar in acest post, al Nasterii Domnului, sunt numeroase dezlegari la peste nu doar Duminica, ci si sambata.
Iar daca ne referim la conceptia Bisericii noastre, trebuie inteles ca pentru noi, orice zi de sambata este o sarbatorire a Sambetei celei Mari, la fel cum Duminica este sarbatoarea Zilei Invierii. Iata dar cu ce cantari intampinam Marea Zi a Sambetei:
„Ziua de azi mai inainte a inchipuit-o cu taina marele Moise, zicand: Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea; ca aceasta este Sambata cea binecuvantata; aceasta este ziua odihnei, in care S-a odihnit de toate lucrarile Sale Unul-Nascut, Fiul lui Dumnezeu, prin randuiala mortii, dupa trup odihnindu-Se; si la ceea ce era iarasi intorcandu-Se, prin Inviere, ne-a daruit noua viata vesnica, ca un singur bun si iubitor de oameni” (Slava de la Vecernie, Sambata Mare).
Intelegem astfel din cantarea de mai sus intelesul tainic al „zilei de odihna”: odihna lui Dumnezeu de lucrarile Sale, in ziua a saptea a creatiei, reprezinta un chip – sau o prefigurare – a odihnei lui Hristos din Marea Sambata, intre Rastignirea si Invierea Sa. Mai observam si ca Sambata este Mare doar in legatura cu Duminica, caci odihna lui Hristos este in vederea Invierii, in pregatirea ei. Caci fara Inviere, dupa cum spune si Sfantul Apostol Pavel, „zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra”.
Obsevam cu usurinta astfel ca cei care lupta impotriva sarbatoririi Duminicii lupta de fapt impotriva Invierii, caci pentru ei este mai importanta litera legii lui Moise decat Duhul Evangheliei lui Hristos. Nu intamplator ei sunt aceiasi care lupta pentru respectarea tuturor presciptiilor legii iudaice, de care Sfintii Apostoli, in Sinodul de la Ierusalim, ne-au dezlegat. Sunt aceiasi care prefera sa dea exemple si citate din Vechiul Testament, ignorand aproape cu desavarsire Noul Testament.
Sa ne ferim astfel de cei care nu inteleg cat de mult Biserica, Mireasa lui Hristos, iubeste Invierea Mirelui ei. Sa ne alipim astfel de Parintii cei intelepti ai Bisericii, precum Sfantul Ignatie Teoforul, Sfantul Iustin Martirul si ceilalti, care marturisesc la unison credinta pe care au primit-o chiar de la Sfintii Apostoli, sarbatorind in Duhul Sfant Duminica, din Ziua Invierii si pana astazi.
Sa ne ridicam mintile de la litera acestei lumi catre Duhul lui Hristos, praznuind Marea Sambata intru desavarsirea Zilei Invierii, de a carei lumina neinserata sa ne daruiasca Domnul a ne impartasi in veci!
Paul Cocei
Articol publicat pe crestinortodox.ro