Suntem intr-un plin razboi duhovnicesc. Acesta este un lucru destul de simplu de perceput. Trebuie doar sa privim la noi insine. Mai greu de perceput este insa, mi se pare, razboiul duhurilor care este purtat intre duhul Ortodoxiei si duhul teologiei apusene. Acest razboi este de asemenea duhovnicesc, si se poarta la nivelul neamurilor, pe parcursul veacurilor, la scara unei intregi istorii.
Acest razboi, se rezuma, simplificand putin lucrurile, la influenta pe care rationalismul apusean incearca sa o exercite asupra noastra – mai precis asupra gandirii teologice a Bisericii noastre. Si nu este putin lucru – trebuie sa realizam ca separatia dintre Biserica Ortodoxa si cea Catolica este mai ales la nivelul acestei gandiri.
Teologia ortodoxa nu este filosofie despre Dumnezeu, ci este expresia trairii in Duhul Sfant, in Biserica. Varful teologiei ortodoxe este in Sfanta Liturghie, iar nu in vreun „manual de teologie dogmatica”. Stim ca teologia catolica s-a transformat intr-o speculatie rationala asupra lumii si a relatiei lui Dumnezeu cu lumea, si de aceea suntem datori sa veghem si sa nu lasam acelasi lucru sa ni se intample si noua.
In acelasi pericol se afla Ortodoxia si in vremea Sfantului Grigorie Palama, atunci cand rationalismul apusean ameninta sa zdruncine intreaga viata a credinciosilor ortodocsi, surpand direct temelia invataturii Bisericii noastre. Biserica a triumfat atunci, prin straduintele si jertfele Sfantului Grigorie si a celorlalti dreptcredinciosi, si spectrul rationalismului a fost alungat. Cu toate acestea, teologia catolica a continuat sa exercite o influenta majora asupra teologiei noastre, mai ales dupa caderea Constantinopolului.
Iar aceasta influenta se intensifica, pe masura ce secularizarea se extinde si asupra Bisericii. S-a ajuns astfel ca idealul teologilor nostri sa fie acela de a-si face doctoratul la scoli protestante sau catolice. Intr-adevar, suntem datori sa fim deschisi si sa intram in dialog, dar doar atata timp cat stim foarte bine “ai cui suntem”; atata timp cat suntem atat de adanc inradacinati in Hristos, incat “exilul” in lumea protestanta sa duca la raspandirea duhului Ortodoxiei in randul aceleia, iar nu invers.
Biruinta pe care o reporteaza duhul apusean este asupra constiintelor noastre. Ea se manifesta cel mai flagrant prin rationalizarea credintei. In mintea noastra isi face loc, incet-incet, un duh al separarii si al indreptatirii. El ne face sa cautam a imparti si a categorisi. Ajungem in cele din urma sa nu mai avem o perceptie cosmica si duhovniceasca asupra lucrurilor – asupra oricarui lucru – , ci vom socoti fiecare lucru in micimea lui. Cand vom auzi cantandu-se „Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste” nu vom mai intelege ce inseamna „astazi” cu adevarat, ci vom crede ca suntem prezenti la o comemorare.
Consider ca este cazul ca nu doar profesorii, ci si – sau poate mai ales – studentii, impreuna cu noi toti credinciosii ortodocsi, „sa ia aminte sa nu cada”. Ii datoram lui Hristos dragoste „din tot cugetul, si din toata inima”, si suntem raspunzatori fata de toti cei carora le vorbim despre Dumnezeu, fata de toti acesti „frati mai mici ai Lui”, pe care Domnul ne-a atentionat sa nu-i smintim.
In acest razboi al duhurilor, sa cautam asadar duhul adevarat al Sfintilor Parinti, si nu doar litera lor. Pentru ca, sa nu uitam, „litera ucide, iar duhul face viu”.
Paul Cocei
Articol publicat pe crestinortodox.ro