Probabil ca unui caine de apartament, incuierea lui in casa de catre stapan i se pare o idee extraordinara, protejandu-l pe acesta de „lumea rea” de afara. Ce nu cunoaste insa cainele, care a fost transformat din animal intr-un fel de mobila simtitoare, este sentimentul libertatii, indeosebi al libertatii de expresie. Prin conditionarea primita, el isi cenzureaza si dreptul la libertate.

Autoritatile lucreaza – de multa vreme, dar acum mult mai intens – la instalarea in salile de clasa a camerelor de luat vederi prin care vor supraveghea activitatea elevilor si profesorilor din timpul orelor. Nu stiu ce este mai socant: lucrul in sine sau faptul ca societatea noastra nu reactioneaza.

Multi parinti sunt de parere ca este un fenomen pozitiv, caci copiii vor fi mai in siguranta sau nu vor mai lipsi de la ore sau nu vor mai fi asa obraznici. Care vasazica, parintii asteapta de la camerele de filmat sa le educe copiii.

Carei societati ii foloseste sa educe membri docili, cuminti din obligatie, invatati de mici cu supravegherea non-stop? Carui fel de oameni i se pare normal ca copilul lor sa traiasca cu constiinta ca este captiv intr-o cusca, ingradit cu forta nu doar de barele custii, ci si de gardienii supraveghetori care ii limiteaza libertatea de exprimare?

Nu asa ne-a invatat Hristos. Din contra, vedem ca Dumnezeu, in toata istoria mantuirii, nu forteaza pe nimeni. Ba din contra, El este cel fortat, Cel care rabda toate rautatile lucrand in nadejdea unui rezultat pozitiv, dar fara sa ingradeasca nicio clipa libertateatotala a spiritului pe care i-a daruit-o omului.

Nu ucideti duhul

Nimeni nu afirma ca nu sunt necesare masuri de control in scoli, dar mi se pare ca cei care propun – si realizeaza – instalarea camerelor in clase nu au nicio legatura cu pedagogia. Conform cuvintelor lor, camerele de filmat au un rol foarte pozitiv, pentru ca ii fac pe copii sa-si inhibe pornirile obraznice, si-i fac pe profesori sa se abtina de la abuzuri si de la activitati neconforme cu conduita profesionala. Dar prin aceasta masura, ei calca in picioare cu totul un element fundamental al invatamantului, si anume relatia speciala dintre elevi si profesor.

In sala de clasa, elevii si profesorul, simtind ca sunt intr-o zona ocrotita de intruziunile lumii de afara, se deschid unii catre altii. In acea sala de clasa, se cladeste o relatie afectiva, si pe baza acesteia invataturile si indreptarile corecte ale profesorului pot gasi drum direct catre sufletul copiilor. Dar guvernantii nostri au decis ca este cazul sa intre cu bocancii in sufletele lor. Au decis ca in actul de invatamant nu mai este loc pentru intimitate. Sala de clasa este destinata a deveni forum public; astfel, toti cei care au acces sa priveasca prin ochiul camerei – inclusiv parintii – vor putea sa-si satisfaca pofta de voaierism.

Multa lume e de acord cu supravegherea, dar niciunul dintre noi nu mai e de acord cu aceasta in momentul in care cel supravegheat este el. Nu trebuie sa fim pasivi la acest abuz. Nu doar elevii vor fi afectati, ci si profesorii, care vor fi fortati sa predea cu constiinta ca sunt priviti din spate, peste umar, de superiorii lor.

Daca aceste masuri vor fi adoptate, in cele din urma vom avea: profesori care fac pe „profesorii”, elevi care fac pe „elevii”, directori care se lauda cu realizarea supravegherii, parinti care stau linistiti la serviciu dand fuga din cand in cand pe internet sa-si urmareasca copilul. Dar undeva in acest iures al supravegherii nepedagogice, vom pierde, de fapt, batalia cu educatia. O vom fi inlocuit cu conditionarea.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro