Iubesc Rusia lui Andrei Rubliov, cel care a pictat cea mai frumoasă reprezentare a Sfintei Treimi, considerată practic o teofanie de care sfântul s-a învrednicit.

Iubesc Rusia lui Dostoievsi, cel care în romanele lui, îndeosebi în “Frații Karamazov”, a surprins o mare parte din moștenirea și frumusețea Ortodoxiei rusești.

Iubesc Rusia Ortodoxă, pravoslavnică, a stareților de la Optina (Macarie, Nicon, Ambrozie și toți ceilalți sfinți), prin care s-a luminat tot Răsăritul creștin, și prin care Rusia s-a arătat demnă de supranumele pe care și l-a luat: “A treia Romă”.

Iubesc Rusia Sfântului Ioan Maximovici, a Sfântului Siluan Athonitul și a cuviosului Sofronie Saharov, luminători care au luminat toată lumea plecând de pe acel pământ binecuvântat.

Iubesc Rusia, țara în care ultimul țar, Sfântul Nicolae al II-lea, și-a iubit atât de mult poporul și a simțit responsabilitatea sfântă pe care a avut-o pentru el, încât a suferit martiriul împreună cu toată familia lui, luptând până la moarte împotriva căderii țării pe mâinile bolșevicilor.

Iubesc Rusia mărturisitoare, plină de jertfele episcopilor, preoților și milioanelor de credincioși care au sfințit cu sângele lor pământul ei atât de întins, peste care s-a abătut prigoana cea mai cumplită. Prin sângele lor, al martirilor, Rusia s-a reînfrățit atunci cu România, unde sute de mii au fost uciși cu sălbăticie în numele aceleași credințe întunecate.

 

Nu iubesc însă Rusia lui Lenin, a lui Stalin, a lui Hrușciov și a celui din urmă, cu voia dumneavoastră, Putin. Ei sunt parte a unei istorii macabre, din care căldura poporului rus a dispărut în Siberiile inimilor înghețate ale acestor conducători.

Nu iubesc Rusia care folosește Sfânta Ortodoxie pentru pentru a separa popoarele.

Nu iubesc acea Rusie care susține autorități separatiste fățiș comuniste, care discută despre sinteza dintre comunism și Ortodoxie și care încearcă reabilitarea lui Stalin. Nu iubesc acea Rusie care ne spune că Armata Roșie ne-a eliberat și că trebuie să-i fim recunoscători.

Nu iubesc Rusia care pornește la război împotriva fraților ei în neam și credință.

Nu iubesc decât Rusia pravoslavnică, așa cum nu iubesc decât Romania pravoslavnică. Pentru că în lipsa credinței în Hristos, nicio națiune nu este demnă de numele de “popor”.

 

Iubesc, în concluzie, poporul lui Dumnezeu rus unit cu poporul lui Dumnezeu român, înfrățit în rugăciunea pentru “pacea a toată lumea”, pentru pacea cea adevărată, a lui Hristos, care “covârșește toată mintea”. În lipsa chemării numelui lui Hristos și în lipsa prezenței Acestuia în inimile noastre, toată pacea noastră nu este decât un război ce așteaptă să se întâmple.

Acum, când Rusia neiubită își arată din nou fața hâdă care ne amintește dureros de răutatea ei, Rusia iubită este din nou persecutată, din nou călcată în picioare și zdrobită.

Știind că nu există dorință mai mare a vrăjmașului decât aceea de a o stinge și a o urâți, să nu lăsăm Rusia iubită în uitare, în nepomenire, să nu lăsăm ca acțiunile întunecate ale persecutorilor ei să întunece, în noi, chipul ei frumos.

Probabil că ne vom înfrăți, din nou, în sânge și suferință; dacă va fi așa, se va dovedi iarăși că dragostea lui Hristos trece dincolo de granițe și înfrățește oamenii acolo unde contează cu adevărat, în suflete.

Paul Cocei

Articol publicat pe crestinortodox.ro.