Responsabilitatea niciunei crime nu este doar a făptuitorului. Într-o oarecare măsură, fiecare dintre noi este responsabil pentru orice rău se întâmplă în jurul nostru. Aceasta pentru că noi, ca „slugi netrebnice”, nu am facut „ceea ce trebuia să facem”. Ar fi trebuit să-i iubim pe cei din jurul nostru, ar fi trebuit să împlinim cuvintele Mântuitorului: „Așadar, pe toate câte vreți să vi le facă vouă oamenii, întocmai faceți-le și voi lor; că aceasta este legea și profeții”. De fiecare dată când lângă noi se petrece o dramă, înțelegem că n-am împlinit porunca lui Hristos.
De aceea nu există un singur vinovat în această tragedie cumplită a morții acelui copil de 4 ani sfâșiat de animalele sălbatice protejate din București. De la primărie și până la noi, cei care am fi putut să luăm lucrurile în propriile mâini, toți suntem vinovați. Nu colții noștri au mușcat din carnea acelui prunc, dar spinii egoismului din sufletele noastre ne-au oprit de la a preveni o asemenea catastrofă.
Dar este momentul ca această stare să înceteze. În primul rând, în ce ne privește, este vremea să nu mai stăm indiferenți atunci când hoardele de invadatori iubitori de animale dar neiubitori de oameni vor să facă legea într-o țară creștină căreia cândva i-a păsat de oameni, nu de fiarele pădurii. Este vremea să ne amintim cine suntem, și să susținem răspicat, fără înconjur, că pentru noi viața unui om este mai prețioasă decât toți câinii lumii și dacă ar muri toate fiarele dar s-ar salva un om, ar merita.
Sigur, ideal este ca problema sa se rezolve fara varsare de sange, dar trebuie sa avem dreptul sa protejam oamenii in detrimentul animalelor. Noi nu suntem panteisti: pentru noi este o diferenta fundamentala intre om si animal. Omul este, dupa cum spunea Sfantul Vasile cel Mare, o faptura care a primit porunca sa ajunga dumnezeu; iata cat de adanca este diferenta intre el si animal.
Este de asemenea momentul să fie demascată și ipocrizia vădită a acestor „iubitori” de animale, care nu manifestă vreo iubire, de exemplu, față de miile de pui de găină uciși sistematic în fiecare zi în fermele din toată țara. Dragostea acestor iubitori este selectivă, ea nu se poate mobiliza similar și pentru porci, vaci, rațe, iepuri și toate celelalte animale poate mai puțin „drăgălașe” dar cu siguranță mult mai inofensive. De aceea aceștia nu au niciun drept să vorbească despre dragostea de animale. Să arate mai înainte dragoste de oameni, să meargă și să compătimească în vreun fel cu acei părinți care au rămas să trăiască drama plină de deznădejde a morții unui copil.
Dacă noi, creștini fiind, nu luăm partea omului în lupta cu animalele străzii, nu suntem vrednici de numele lui Hristos. Cred că Hristos ne va ierta dacă vom ucide câteva zeci de mii de câini pentru a salva viața unor oameni, dar de ce iertare vom fi vrednici dacă vom trimite la moarte alți oameni pentru a salva câteva zeci de mii de câini? Să ne rugăm dar ca Mântuitorul să ne dea și nouă și celor ce pot lua decizii înțelepciunea de a găsi drumul drept spre rezolvarea acestei probleme. Nepăsarea noastră trebuie să ia sfârșit aici.